soldați germani pe un tanc panzer

Dictatorul cu origini austriece s-a considerat un geniu revoluționar și trebuia să schimbe lumea din temelii începând din 30 ianuarie 1933. A luat decizii în toate domeniile și s-au găsit specialiști care sa-i calculeze coeficientul de inteligență la cota 141.

Armata a fost în centrul atenției noului lider, cel ce cunoscuse ororile câmpului de luptă din timpul Primului Război Mondial în calitate de simplu soldat și apoi de caporal. Exista un cult pentru instituția de forță ce trebuia să aducă prestigiu noului Reich. Germanii se simțeau umiliți după ce puterile învingătoare au impus în 1919 o reducere drastică a efectivelor militare. Ce înseamnă doar 100.000 de persoane sub drapel pentru urmașii unui imperiu? Nici armele grele nu mai erau permise și flota era mai mult decât simbolică.

Adolf Hitler a sesizat că marile firme din domeniul industriei pot fi un stâlp al regimului totalitar prin faptul că asigură locuri de muncă pentru prețul presupus corect, patronii fiind sclavii banilor. Concurența dintre particulari putea să genereze o producție mai mare și de calitate superioară în raport cu ceea ce ar fi asigurat birocrația de partid. Dictatorul nazist prindea din zbor ideile lansate în cercurile specialiștilor militari și tancul părea ideal pentru proiectarea forței la distanță și pentru îndeplinirea tezelor lansate în cartea Lupta mea. Mașina cu șenile era capabilă să înfrunte obstacolele naturale și cele ridicate de oameni, dar, cel mai important, putea să realizeze manevre în adâncimea dispozitivului inamic pentru distrugerea aerodromurilor, a artileriei și a centrelor de comandă și a depozitelor de muniții și de combustibil. Cum armata trebuia construită de la zero, tancul trebuia să fie vârful de lance al Wehrmacht-ului. Trupele de infanterie urmau să înainteze cât mai repede pentru nimicirea centrelor rezistență și pentru desăvârșirea încercuirii. Aparatul de propagandă a inundat piața cu informații despre noua categorie de trupe și presa engleză a cultivat mitul Panzerelor după campania din Polonia. Termenul german pentru mașină cuirasată de luptă a intrat în vocabularul universal. Laudele din epocă au fost preluate de presa contemporană și mai ales tancurile Tiger și Panther sunt în centrul atenției istoricilor și, mai ales, în cel al pasionaților de tehnică militară. Computerul accelerează și amplifică orice fenomen senzațional.

Formațiile masive de tancuri au intrat în acțiune la 1 septembrie 1939 și armata poloneză, amenințată și apoi atacată dinspre est de către sovietici, n-a putut să reziste. A urmat zdrobirea Franței în mai puțin de două luni și pretențiile de mare putere ale Parisului. Blindatele au manevrat chiar și-n terenul accidentat al Greciei în 1941.

Observatorii militari erau interesați de confruntarea diviziilor de tancuri concentrate de Germania și Uniunea Sovietică în Europa de Est în iunie 1941. Erau adunate cele mai bune modele de tancuri și reprezentau forța brută a regimurilor totalitare. Ofensiva a început la 22 iunie 1941 și drumul tancurilor a fost deschis de detașamentele de asalt ale infanteriei. Artileria și bombardierele în picaj au nimicit depozite de muniții și de combustibil. Coloanele de tancuri au dereglat apoi concentrările sovietice de trupe și au ajuns până la periferiile orașelor Moscova și Leningrad. Au fost realizate încercuiri în urma cărora au căzut prizonieri și 665.000 de militari sovietici. Era evident că naziștii au pus bazele unei arme minune și a fost normal sa apară admiratori chiar în rândurile inamicilor.

Meritul a fost pus în contul dictatorului Adolf Hitler, megalomania acestuia ducând la apariția tancurilor grele cu nume de feline. Panzer division părea un mecanism perfect de agresiune și campaniile din 1941 și 1942 au demonstrat ce potențial ofensiv au mașinile moderne. Publicarea datelor despre efectivele și dotarea unei mari unități de tancuri arată clar că unele succese iau mințile oamenilor și se repetă la infinit o teză lansată cândva în trecut de vreo personalitate respectată. Să analizăm o divizie germană care a trecut granița Uniunii Sovietice. Erau 143 de tancuri în Divizia 11 Panzer, ceea ce părea ceva impresionant. Era evident o perfectă organizare și proiectare germană.

Logica adorației este dominantă pe planetă și cea rațiunea plictisește mulțimile. Legea dată de psihologul Gustave Le Bon nu poate să fie încălcată. Au fost adunate 44 de Panzer II, ceea ce însemna 30,7% din efectivul total. Se adăugau opt mașini blindate de comandă și care nu contau în luptă. Se adăugau cele 24 din modelul Panzer III ce dispuneau de tun de calibrul 37 mm. Tancuri performante cât de cât au mai rămas numai 67, ceea ce echivala doar cu un procent de 46,8%.

Realitatea crudă a fost că regimul nazist a însemnat o concentrare de persoane bolnave de putere și avansarea se făcea numai pe criterii politice. Haosul din trupele de tancuri a fost ascuns de modul absurd în care acționau trupele inamice și Germania lui Hitler a supraviețuit până la 8 mai 1945.

Sursă imagine: Flickr