2 ianuarie 1529 și explicația pentru nefericirea românilor

Dacă se deschide o carte de Istorie, se va constata foarte repede că teritoriul românesc a fost râvnit de tot felul de invadatori, dornici să acapareze resursele și forță de muncă ieftină. Nu era uitată nici satisfacerea poftelor de putere și trai bun. Se spune că inamicii erau mereu superiori numeric și astfel războaiele erau de tip asimetric. Au fost lungi perioade de confruntări militare și de jug străin. Era ceva imposibil de evitat prin firavele forțe interne. Oare să fie adevărate aceste interpretări?

Un eveniment trist din data de 2 ianuarie 1529 vine să demonstreze că neamul românesc a avut alte probleme și dușmanii nu prea contau în ecuație. Domnitorul Radu de la Afumați nu prea este cunoscut în istoria neamului pentru că autorii de cărți au obiceiul să publice despre ceea ce se caută. Istoria este scrisă cam în stilul presei, adică se caută senzaționalul cu orice preț. Voievodul a ocupat tronul intr-o perioadă în care Imperiul otoman era în plină expansiune. Sultanul Soliman Magnificul a fost frumos prezentat în filme și cărți, dar a fost un cuceritor de temut. Comandanții militari locali au simțit că începe ofensiva împotriva creștinismului și au încercat să transforme Țara Românească în simplă provincie turcească. Voievodul Radu a tras sabia și s-a opus forțelor invadatoare și împotriva celor care doreau destrămarea puterii domnești. A fost obligat să ducă 20 de bătălii și a reușit astfel să păstreze statutul internațional al Țării Românești. Chiar dacă succesele militare au alternat cu înfrângerile, oastea munteană a arătat că poate să reziste armatelor unui imperiu în plină ascensiune dacă este condusă de un domnitor hotărât.

Sultanul Soliman Magnificul a fost de acord cu încheierea unei capitulații pentru a avea liniște pe flancul drept în timpul ofensivelor spre Ungaria. Domnitorul Radu de la Afumați putea să fie fericit pentru o perioadă de timp, mai ales că avea de soție pe frumoasa Ruxandra, fiica lui Neagoe Basarab.

Părea să fie urmeze o epocă de liniște și a sosit luna decembrie a anului 1528 cu sărbătorile religioase. Creștinii se pregăteau să sărbătorească Nașterea Mântuitorul și apoi Boboteaza, dar unii boieri erau cu gândul la altceva, banii otomani fiind acceptați și-n post. Marele vornic Neagoe și postelnicul Drăgan au strâns cete de războinici pentru înlăturarea voievodului ce era prea puternic și au reușit să realizeze surprinderea intr-o perioadă a anului în care ostașii erau lăsați pe la casele lor. Domnitorul s-a refugiat într-o biserică din Râmnicu Vâlcea, dar a fost ucis fără milă. Nemernicia trebuia dusă până la capăt și a fost străpuns cu sulițele Vlăduț, fiul domnitorului în vârstă de numai cinci ani.

Cine erau trădătorii? Neagoe era mare vornic, dregătorie deosebit de importantă și care se acorda oamenilor de încredere. Asigura paza curții domnești și ordinea în țară. Acest ministru de interne putea să dea pedeapsa capitală în cazul infractorilor prinși la locul faptei. Putea să devină și comandantul oștirii dacă voievodul ii încredința această misiune. Drăgan deținea responsabilitatea de mare postelnic, adică răspundea de apartamentele domnești. Avea o mare influență pentru că era cel mai apropiat de domnitor. Putea să fie trimis în misiuni de taină și chiar să conducă un început serviciu de spionaj. Ambii boieri dețineau averi impresionante, dar tot era prea puțin.

Asasinatul din 2 ianuarie a deschis poarta unor noi nenorociri, teritoriul țării fiind trecut prin foc și sabie. Nu s-a învățat nimic din lecția sângeroasă și se poate spune că neamul românesc n-a avut cu adevărat o elită care să asigure progresul și fericirea supușilor. Străinii au profitat din plin de această poftă de trădare și abia la 1859 s-a putut face un stat modern. Trădarea a rămas la modă, unele fapte fiind vizibile. Chiar dacă au apărut universități sau erau făcute studii la cele mai cunoscute instituții de învățământ din străinătate, nemernicia a rămas o constantă a ziselor elite intelectuale.

Din păcate, pofta de ascensiune socială cu orice preț a rămas o trăsătură universală a celor ce ajung în funcții de conducere. Se face totul pentru satisfacerea unor pofte personale și înjunghierea colegilor pe la spate se practică peste tot.

Nu contează nivelul studiilor atunci când este vorba de trădare și nemernicie. Mai bine sa piară o instituție sau statul român, dar să păstrez o funcție și mila străinilor! Aceasta este deviza aplicată în mod conștient sau nu.

Neamul românesc nu are nevoie de dușmani.

Mulți sunt cei ce trec pe lângă mormântul domnitorului de la Curtea de Argeș, dar putini sunt cei ce învață ceva din lecțiile scrise cu sânge în trecut.

Sursă imagine: Istoria Veche